logo
Lacu Sărat
logo
  • Acasa
  • Despre noi
  • Articole
  • Informații publice
    • Hotărâri AGA
  • Contact
media
Stațiunea Lacu Sărat. Planuri mărețe

Cu fonduri europene, obținute prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027, care va deveni accesibil începând cu luna februarie a anului viitor, Asociația intenționează, printre altele, să monteze panouri de informare turistică și să achiziționeze instalații de sonorizare, pentru organizarea pe viitor a unor spectacole. Aceste spectacole ar urma să se desfășoare pe o scenă montată în zona sensului girator din centrul stațiunii, acolo unde se află în prezent vechea fântână arteziană.

continuare
arius

Administrația Chiriac. Zona verde din Stațiunea Lacu Sărat, după modelul Parcului Monument
Administrația Chiriac. Zona verde din Stațiunea Lacu Sărat, după modelul Parcului Monument
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac: ”O să dăm o altă față imaginii Stațiunii Lacu Sărat, așa cum ne-am asumat!”
Președintele CJ Brăila, Iulian Chiriac: ”O să dăm o altă față imaginii Stațiunii Lacu Sărat, așa cum ne-am asumat!”
Staţiunea Lacu Sărat – autorităţile promit că în vară va avea ”o cu totul altă faţă”
Staţiunea Lacu Sărat – autorităţile promit că în vară va avea ”o cu totul altă faţă”
Administrațiile Dragomir și Chiriac: Renașterea Stațiunii Lacu Sărat
Administrațiile Dragomir și Chiriac: Renașterea Stațiunii Lacu Sărat
În luna MAI se finalizează asfaltarea Stațiunii Lacu Sărat! Administrația PSD a prezentat stadiul lucrărilor!
În luna MAI se finalizează asfaltarea Stațiunii Lacu Sărat! Administrația PSD a prezentat stadiul lucrărilor!
Image module
  • 0339 404 405
  • Stațiunea Lacu Sărat, Vila Lăcrămioara, Județ Brăila
  • office@lacusarat.ro
Info generale

Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea Stațiunii Lacul Sărat este înregistrată în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor la Judecătoria Brăila cu numărul 12/02.04.2021

© 2022 Asociația de Cooperare și Parteneriat Local pentru dezvoltarea Stațiunii Lacul Sărat | powered by WDT
logo